miercuri, 31 octombrie 2012


Dieta după 40 de ani


Odată cu înaintarea în vârstă, creşte şi riscul apariţiei kilogramelor în plus, iar dieta nu mai este eficientă la 40 de ani la fel ca la 20 sau 30 de ani. În această situaţie, o cură de slăbire necorespunzătoare poate avea drept rezultate accentuarea ridurilor şi dereglarea funcţionării organismului.
De ce ne îngrăşăm după pragul de 40 de ani?
Una dintre cauzele acumulării de kilograme o reprezintă scăderea ratei metabolismului bazal cu 15-20 %. Masa musculară se reduce cu 2-3% la fiecare 10 ani, iar acest lucru are drept consecinţă creşterea cantităţii de grăsime corporală. În plus, nivelul scăzut de hormoni estrogeni din organism are drept urmare depunerea ţesutului adipos în special în zona abdominală, dar şi în jurul organelor interne. Astfel, riscul apariţiei bolilor cardiovasculare şi a diabetului zaharat tip 2 este extrem de ridicat.
Câteva recomandări oferite de specialistul in nutriţie şi diabet dr Mihaela Ursache:
Exerciţiile fizice uşoare (mersul pe jos în ritm uşor alert, alergare uşoară, urcatul scărilor) şi  reducerea aportului caloric alimentar au ca rol prevenirea apariţiei obezităţii. Activităţile fizice împiedică şi procesul de diminuare a masei musculare.
Alimentaţia este importantă la orice vârstăşi este indicată o planificare atentă a meniului zilnic. Sunt recomandate alimente sărace în calorii precum: carnea de pasăre, peştele, vita, lacatele degresate şi leguminoasele.
                                                   
Dr. Mihaela Ursache, medic specialist Diabet Zaharat şi Boli Metabolice la Delta Hospital menţionează că "alimentele bogate în fibre, precum cerealele integrale, legumele şi fructele trebuie să facă parte din meniul zilnic pentru că asigură un tranzit intestinal adecvat, îmbunătăţesc profilul lipidic şi furnizează energie cu preţul unui număr scăzut  de calorii pe porţie. Leguminoasele precum fasolea, soia conţin fibre solubile şi glucide cu eliberare lentă, menţinând scăzut nivelul de insulină, pentru a stoca mai puţină grăsime în ţesutul adipos."
Pentru a încetini procesul de îmbătrânire cauzat de radicalii liberi este indicat consumul de alimente bogate în antioxidanţi precum fructele şi legumele în stare crudă. Antioxidanţii naturali sunt foarte eficienţi şi se găsesc în pepenele roşu, roşii sau grepfrut roşu.
Acizii graşi esenţiali omega 3, prezenţi în alimente precum macroul, somonul, sardinele, seminţele de in sau nuci, au rolul în reducerea inflamaţiilor şi scăderii apariţiei bolilor cronice (boli cordiovasculare, articulare sau cancer).
În plus, aceste categorii de lipide îmbunătăţesc funcţiile cognitive, ajută memoria, întăresc sctructurile osoase şi reduc incidenţa cancerului colorectal şi de sân.
Urmând aceste sfaturi vei fi mult mai sănătoasă şi vei arăta cu caţiva ani mai tânără, iar slăbitul nu va mai părea o corvoadă.

duminică, 28 octombrie 2012

Strugurii - minunile sanatoase de toamna

Pe langa sursa de savoare, consumul de struguri reprezinta medicamentul natural in tratarea a peste 85 de boli.
 

Beneficiile strugurilor


Intre sortimentele de struguri, pozitia de lider o ocupa totusi strugurele negru, datorita continutului de RESVERATROL, un colorant polifenolic de culoare violet inchis spre negru, cel mai puternic factor natural antioxidant cunoscut.

 

Valoarea nutritionala a strugurilor per 100 de grame produs este de:
  • Carbohidrati 18g
  • Proteina 0.7g
  • Grasimi sub 1g.

Strugurii sunt alimente ideale pentru detoxifierea si fortificarea organismului, datorita cantitatilor importante continute de:



  • vitamine din complexul B: B1, B2, B3, B5, B6
  • magneziu
  • fosfor
  • potasiu
  • zinc
  • fier
  • vitamina C
  • caroten
  • flavonoizi
  • antioxidanti
  • coenzima Q10.

O gama importanta de substante nutritive se gasesc concentrate in:
  • Semintele de struguri contin lecitina si acizi grasi esentiali; (va sfatuim sa nu le eliminati!)
  • Pulpa strugurilor contine uleiuri vegetale, zaharuri.
  • Coaja strugurilor contine cele mai multe din vitaminele, antioxidantii si mineralele amintite

 

 

3 Beneficii miraculoase ale strugurilor negri:


Efect Anti-Cancer


A II-a cauza de deces in Europa o reprezinta cancerul. Cel mai important compus cu proprietati anticancerigene din compozitia strugurilor negri este reprezentat de antioxidantul puternic resveratrol.

Resveratrolul exista intr-o cantitate foarte mare, de 50-100mg/g in pielita de strugure.

Alte fructe bogate in resveratrol sunt afinele, murele, coacazele negre, dudele negre, prunele vinete.

Resveratrolul are un efect de distrugere tumorala directa, acĹŁionand impotriva oricarui tip de localizare tumorala.

Longevitate


Resveratrolul este singurul antioxidant care actioneaza direct pe gena matusalemica (sau ”gena longevitatii”).
Antioxidantii, precum resveratrolul, au capacitatea de a creste durata si calitatea vietii, prin protejarea celulelor de efectele nocive ale radicalilor liberi

Radicalii liberi sunt compusii direct responsabili de imbatranirea si moartea celulelor din organism.

Fixator de calciu


Resveratrolul si magneziul actioneaza sinergic pentru a creste absorbtia si fixarea calciului din alimentatie, strugurii negri avand prin aceasta si proprietatea de a preveni si combate osteoporoza.

 

 

Un somn mai bun 


Strugurii contin concentratii ridicate de melatonina, hormonul responsabil de alternanta normala somn/veghe.
De asemenea, magneziul continut, are un efect relaxant asupra sistemului nervos central, inducand o stare de destindere si relaxare.

 

 Ficatul si rinichii


 

Strugurii contin foarte multe enzime, apa si minerale care ajuta la mentinerea sanatatii ficatului, fiind un bun remediu impotriva afectiunilor biliare.
Strugurii contribuie la detoxifierea organismului prin stimularea functiei renale si ajuta la buna functionare a rinichilor.

 In concluzie, trebuie sa ajungem la struguri pentru a ne convinge ca nu sunt acri!

Life Care va propune o gama variata de produse care contin extrase din struguri.Pentru a va mentine sanatatea la cote maxime folositi si urmatoarele produse:

Life Impulse Resveratrol Plus

Life Impulse Resveratrol Plus foloseste molecula denumita resveratrol, continuta de struguri si de vinul rosu, ce apartine unui grup de compusi, numiti polifenoli, cu proprietati puternic antioxidante. Resveratrolul are efecte benefice asupra celulelor umane, pe care le face mai rezistente in fata radiatiilor si a factorilor de mediu.


Crema de maini hidratanta cu ulei din sambure de struguri si migdale BIO Krauter

Crema hidratanta protejeaza pielea solicitata a mainilor impotriva factorilor nocivi din mediu si confera ingrijirea optima si hidratarea de lunga durata. Uleiul din sambure de struguri BIO imbogateste pielea cu componente active, previne iritatiile si imbatranirea prematura a pielii. Uleiul de migdale BIO este un remediu excelent pentru revigorarea unghiilor fragile si casante, mentine supletea pielii, are rol de tonifiere si hidratare.

Asigura hidratare intensa, previne uscarea pielii, previne degradarea celulelor epiteliale. Are efect antiimbatranire.

Lotiune de corp tonifianta, cu uleiuri din sambure de struguri si masline BIO Krauter
Datorita proprietatilor emoliente speciale, lotiunea de corp Krauter hidrateaza si reda pielii elasticitatea naturala. Formula bogata in vitamine si nutrienti proveniti din uleiurile din sambure de struguri si masline este bine tolerata de piele, are un puternic efect hidratant si calmant, lasa pielea fina si catifelata.

Tonifica pielea si ii reda aspectul luminos, protejeaza cu delicatete pielea, hidrateaza si regenereaza, prevenind uscarea pielii si imbatranirea acesteia.

Crema hidratanta cu ulei din sambure de struguri si galbenele BIO Krauter
Aceasta crema ajuta la mentinerea aspectului tanar si stralucitor al tenului, asigurand o hidratare profunda. Datorita uleiului din sambure de struguri, crema hidratanta Krauter este usor absorbita de piele, o hidrateaza si ii reda elasticitatea naturala. In plus, extractele de galbenelele furnizeaza nivelul optim de substante nutritive si vitamine ce stimuleaza regenerarea celulelor, pielea devenind astfel mai catifelata, conferindu-i un aspect sanatos.

Impiedica deshidratarea pielii, confera stralucire si finete epidermei, intarziind imbatranirea pielii. Impiedica formarea ridurilor, reduce eficient actiunea radicallori liberi, prevenind degradarea celulara. Asigura nutritia tesuturilor prin imbunatatirea circulatiei si oxigenarea acestora.

Crema concentrata BIO pentru maini si unghii Logona
Crema nutritiva a fost conceputa pentru mainile obosite sau pentru mainile care au fost expuse la temperaturi extreme. Uleiuri vegetale pretioase de samburi de struguri, jojoba si untul de shea ingrijesc pielea si ii redau fi netea. Extractul de smirna si musetel are efect calmant.

Crema actioneaza ca un tratament eficace pentru mainile aspre, solicitate.

Concentratul nutritiv a fost conceput pentru mainile obosite, muncite sau pentru mainile care au fost expuse la temperaturi extreme. Uleiuri vegetale pretioase de samburi de struguri, jojoba si untul de shea ingrijesc pielea si ii redau finetea. Aroma sa delicata se datoreaza uleiului de migdale dulci asociat cu un amestec de uleiuri esentiale naturale. Extractul de smirna, agentul activ bisabolol si extractul de musetel calmeaza inflamatiile si ofera echilibrul natural pielii.
Deo Spray BIO Mediterran Logona 
Deo Spray BIO Mediterran Logona contine extracte stimulatoare de salvie, extracte de struguri rosii bogate in vitamine si ulei hranitor de sofran. Mentine procesul de transpiratie sub control.

Dezodorizeaza delicat si confera prospetime de durata.

Deo Spray BIO- Mediterran Logona contine extracte stimulatoare de salvie, extracte de struguri rosii bogate in vitamine si ulei hranitor de sofran. Mentine procesul de transpiratie sub control.

Lotiune de corp BIO Mediterran Logona
Lotiunea de Corp BIO Mediterran Logona confera hidratare speciala pielii datorita unei combinatii armonioase de ulei de caise si de masline, de salvie, rozmarin si extract de struguri rosii, bogat in vitamine.
Confera hidratare stimulatoare pielii datorita unei combinatii armonioase de ulei de caise si de masline, de salvie, rozmarin si extract de struguri rosii, bogat in vitamine.

Lotiunea de Corp BIO- Mediterran Logona are o mireasma subtila, datorita uleiului presat din samburii de caise. Lotiunea hidrateaza delicat. Se absoarbe rapid si confera moliciune si finete de durata, fara a ingrasa.

Lapte demachiant BIO Pur Logona


Ideal pentru o demachiere practica si delicata. Curata pielea intr-o maniera extrem de fi na datorita formulei sale si parfumului neutru, fara a o usca.

Ideal pentru o demachiere practica si delicata. Curata pielea intr-o maniera extrem de fina datorita formulei sale si parfumului neutru, fara a o usca.

Laptele demachiant BIO- Pur Logona a fost creat special pentru nevoile unei pieli sensibile si iritate. Formula sa cu substante naturale si uleiuri de samburi de struguri, de jojoba si de migdale curata fin pielea, conferindu-i o senzatie de prospetime insa fara a o usca.





luni, 22 octombrie 2012


Astazi 21 octombrie s-a deschis prima BioCasa din Romania, la Bucuresti pe strada Zorileanu nr.80 in vecinatatea Arcului de Triumf. Acest spatiu este la dispozitia partenerilor Life Care care doresc sa invete si sa profeseze meseria de Bio Consultant. Daca esti din Bucuresti si te intereseaza sa inveti, iata care este programul de instruire al acestei saptamani:

luni 22.10, ora 10:00-12:00, 15:00-17:00 discutii libere cu Alexandra Manescu-administratorul BioCasa Bucuresti;
 
marti 23.10,
ora 10:00-12:00, 15:00-17:00 discutii libere cu Alexandra Manescu-administratorul BioCasa Bucuresti;

miercuri 24.10,
ora 10:00-12:00, 15:00-17:00 discutii libere cu Alexandra Manescu-administratorul BioCasa Bucuresti;
ora 19:00-21:00 Despre BioCasa-conceptul, rol, avantajele si regulamentul de functionare, cat si despre conceptul Start Party;

joi 25.10,
ora 10:00-12:00, 15:00-17:00 discutii libere cu Alexandra Manescu-administratorul BioCasa Bucuresti;
ora 19:00-21:00 Despre BioEvaluare-contactul, modul de programare, pasii bioevaluarii. obtinerea recomandarilor si vanzarea;

vineri 26.10, ora 10:00-12:00, 15:00-17:00 discutii libere cu Alexandra Manescu-administratorul BioCasa Bucuresti;
ora 19:00-21:00 Despre Evaluarea de alimentatie si stil de viata sanatos - contact, mod de programare, pasii evaluarii, obtinerea de recomandari si vanzarea;

sambata 27.10, ora 12:00-14:00 Despre Olfactoterapy Party-contact, mod de programare, pasii petrecerii, obtinerea de recomandari si vanzarea; Prezentarea conceptului si avantajele Start Grupului pentru partenerii incepatori.


Pentru detalii, va recomand sa luati legatura cu Alexandra Manescu-administratorul BioCasa Bucuresti, tel: 0736940578