Stiati ca?
Cunoaşteţi diversitatea utilizării fulgilor de ovăz? Fulgii de ovăz pot fi
consumaţi dimineaţa, pot fi folosiţi în loc de pesmet la prăjirea cărnurilor,
au un efect de absorbire a umezelii şi pot fi folosiţi de asemenea la
îngroşarea mâncărurilor de legume, etc. Tu la ce foloseşti fulgii de ovăz?
![]()
Sardelele sunt o specialitate pe care o consumăm foarte rar. Acest aliment
conţine vitamina D şi acizi graşi Omega 3, îmbunătăţind astfel starea de spirit.
Tu ai gustat deja această specialitate?
![]()
Îţi recomandăm un shake de fructe excelent, potrivit şi pentru cei care
ţin regim. Ingrediente: 1 piersică, ½ banană, 300 ml lapte vegetal, puţină
scorţişoară, 1/2 de linguriţă ghimbir proaspăt ras. Ţie ce fel de shake îţi place?
![]()
Sare de mare sau sare tradiţională? În ultimii ani, în opinia publică
s-a răspândit convingerea că sarea de mare ar fi mai sănătoasă.
Cercetătorii maghiari susţin însă că nu există nici o diferenţă între
cele două tipuri de sare, deoarece ambele au aceeaşi compoziţie.
![]()
Sfat de sănătate: adăugă puţină scorţişoară la porţia ta de musli de
dimineaţă, pentru a-ţi accelera metabolismul.
![]()
Fierberea este metoda cea mai frecvent utilizată pentru prepararea ouălor
. Dar la câte grade este bine să le fierbem? Pentru prepararea ouălor moi,
fierbeţi-le timp de 3-6 minute la 63-65° C, iar pe cele tari timp de 6-7 minute
la 85-91° C. Tu ce experienţe ai legat de fierberea ouălor?
Stresul, foamea, schimbările de vreme: acestea sunt cele mai frecvente
cauze ale durerilor de cap. Te sfătuim să nu pui imediat mâna pe cutia cu
pastile, ci încearcă câteva remedii naturale, cunoscute şi de strămoşi.
Menta, lămâiţa sau rozmarinul într-o formă potrivită sunt toate eficiente
în reducerea durerilor. Tu la ce remedii naturale apelezi dacă ai dureri de cap?
![]()
Dacă în timpul zilei ţi se întâmplă lucruri negative, nu încerca să elimini
emoţiile negative prin somn. S-a demonstrat printr-un studiu că dacă
ne culcăm imediat după o întâmplare negativă, aceasta va persista şi
în timpul somnului. Însă nu trebuie să rămâi treaz totuşi până-n zori
după o zi mai grea! :)
![]()
Iată că a sosit timpul pentru o gustare! Ştiai că împărţirea cantităţii totale
de mâncare pe 5 sau măcar 3-4 porţii pe zi constituie fundamentul unei
nutriţii echilibrate şi contribuie la atingerea sau păstrarea greutăţii ideale?
Ce ai zice de un măr cu caşcaval sau nucă? Tu ce gustări preferi?
![]()
Noi îndemnăm pe toată lumea să facă sport, însă atenţie, începători!
Nu riscaţi să vă forţaţi organismul brusc, luaţi-o încetul cu încetul.
Mişcările bruşte şi brutale pot cauza entorse şi întinderi. Tu în cât timp
ai reuşit să te obişnuieşti cu sportul? ![]()
În trecut, în perioada când nu se folosea încă atât de mult zahărul obţinut
din sfeclă, uscarea fructelor a fost una dintre metodele principale de
conservare a fructelor, metodă care merită practicată şi în zilele noastre.
Fructele uscate ţin de un regim alimentar complex şi sănătos, mai ales în
lunile de iarnă: nu numai fructele şi legumele, dar şi condimentele, pireurile
de fructe şi de legume pot fi uscate. Uscarea înseamnă deshidratare, dar nu
trebuie să te sperii: hrana pierde puţin din conţinutul ei de vitamine şi minerale,
dar nu foarte mult, ba chiar destul de puţin faţă de celelalte metode de conservare.
Tu obişnuieşti să usuci fructe şi legume?
![]()
Grapefruit-ul este un fruct foarte îndrăgit „de iarnă”. Are efecte benefice asupra
sistemului imunitar, reglează nivelul de colesterină serică, contribuie la arderea
grăsimilor. Sâmburele acestui fruct se utilizează şi în medicină. Cunoşti reţete de
prăjituri gustoase cu grapefruit?
![]()
Nu renunţa niciodată la micul dejun! S-a dovedit prin cercetări, că acele
persoane care renunţă la micul dejun mănâncă mai mult în timpul zilei.
Tu ai luat deja micul dejun?
![]()
Aerul proaspăt te înviorează şi te linişteşte. Nu trebuie să mergi chiar în
munţi, ajunge să opreşti calculatorul şi să faci o plimbare. Există în
apropierea oraşului tău un loc ideal pentru excursii?
![]()
Apa reduce foamea şi favorizează respiraţia. Cei mai mulţi oameni însă
beau prea puţină apă şi nu recunosc senzaţia de sete, crezând că le e
foame. Tu câtă apă bei zilnic?
![]()
Dacă tuşeşti sau te doare burta încearcă o baie fierbinte şi adăugă în
apă uleiuri volatile. Uleiul de muşeţel este un remediu excelent împotriva
durerilor de stomac şi a inflamaţiilor, iar lemnul de santal este recomandat
în caz de răceală.
![]()
Sauna? Da! Te relaxează, creşte rezistenţa organismului şi detoxifică…
Da, aceasta este sauna! Ridică mâna dacă îţi place la saună!
![]()
Muşeţelul este poate cea mai cunoscută şi cea mai des folosită plantă
medicinală de la noi, care este actuală mai ales iarna. Efectul ei benefic
este atât de complex, ca şi utilizarea acesteia: are efecte benefice atât
intern, cât şi extern! Tu foloseşti muşeţelul?
![]()
Baia de aburi este una dintre cele mai complexe practici de acasă: aceasta
are un efect benefic atât asupra corpului, cât şi a sufletului. Pe lângă
efectul de curăţare a căilor respiratorii, aburul desfundă nasul,
înfrumuseţează pielea feţei şi creşte rezistenţa acesteia! După baia de aburi
şi cremele nutritive se absorb mai profund, iar coşurile şi punctele negre sunt
mai uşor de îndepărtat. Tu îţi administrezi băi de aburi pentru faţă?
![]()
În zilele geroase de iarnă ne acoperim deseori capul cu glugă şi ni se vede
doar faţa, astfel nu e de mirare că frigul supune la încercări grele pielea feţei!
Încearcă de aceea una dintre măştile de înfrumuseţare preparate acasă.
Prepară o mască din două linguri de miere, două linguri de suc de mere,
două linguri de polen şi un gălbenuş de ou, amestecând prima dată sucul
de mere şi polenul, şi lasă acest amestec să stea o oră. După ce îl strecori
poţi să-l amesteci cu celelalte ingrediente, după care trebuie doar să te laşi
răsfăţată!
|
marți, 29 mai 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)





























Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu